Despre Noi

IQ GAMES este un brand cunoscut încă din anul 2001, când am lansat pe piața europeană primele noastre jocuri de logică 3D din lemn. Majoritatea produselor din această serie au la bază concepte noi și originale la nivel mondial, fiind elaborate de echipa de creație IQ GAMES și fiind protejate de drepturi de autor precum și de numeroase înregistrări internaționale. Calitatea produselor de lemn IQ GAMES este una deosebită, majoritatea fiind realizate din lemn natural netratat sau acoperit cu uleiuri naturale sau vopsele pe bază de apă.

Începând cu 2003 brandul IQ GAMES este prezent în fiecare an la târgul Spielwarenmesse din Nüremberg, cel mai mare târg de jocuri din lume.

În 2010 activitatea noastră s-a extins printr-un nou brand: Deico Games care conține și puzzle-uri pentru copii și adulți, jocuri de societate și strategie, jocuri educaționale, creative și magnetice dar și cuburi de construcție din lemn natural. Majoritatea produselor din oferta IQ GAMES sunt fabricate integral în România, de regulă din materiale naturale sau reciclabile, de către o echipă entuziastă și profesionistă.

Vă invităm să descoperiți toate produsele din gama IQ GAMES și Deico Games în magazinul nostru online.

Logoul firmei pe standul de la târgul Spielwarenmesse din Nüremberg în anul 2019

Produsele noastre

Jocuri de logică 3D din lemn

Gama jocurilor de logică 3D conține peste 40 de puzzle-uri de complexitate diferită: Basic, Maxi, Expert, Evolution, Dracula’s Knots. Fiecare categorie include puzzle-uri cu multiple nivele de dificultate.

Puzzle-uri marca Deico Games pentru copii și adulți

Oferta noastră de puzzle-uri pentru adulți (1000 și 500 de piese) conține imagini cu picturi renumite, ilustrații create de artiști locali, fotografii de animale, peisaje, clădiri și locuri celebre din România și din lume. Pentru copii oferim puzzle-uri și colecții de puzzle-uri de 6, 9, 16, 24, 35, 48, 60, 100 și 240 de piese, cu scene din basme celebre sau scene cu animale.

Jocuri educative

Jocurile educative Smart Games marca Deico Games dezvoltă logica, memoria, atenția și îndemânarea copiilor și ajută la însușirea cunoștințelor de bază prin joacă.

Cărți de joc

Cărți de joc pentru toate vârstele din carton sau plastic.

Jocuri de societate

Jocurile de societate și de strategie marca Deico Games includ jocuri de complexități variabile pentru diferite categorii de vârstă: cele simple și intuitive pentru școlari și preșcolari, jocuri de litere, educative, de îndemânare dar și cele de strategie pentru adulți, precum șah sau go.

Cuburi de construcție

Cuburile de construcție din oferta noastră sunt realizate din lemn natural netratat, sau lemn tratat cu uleiuri naturale sau vopsele pe bază de apă. Puteți alege din seturi cu 45, 48, 52, 82 sau 94 piese.

Branduri

Contact